Operatorul sistemului energetic național, Transelectrica, controlat de stat prin Secretariatul General al Guvernului (SGG), și-a majorat de aproape 4 ori profitul net în primul semestru al anului, de la 30 la 116 milioane lei, scăderea veniturilor din transportul energiei, cauzată de reducerea consumului și a tarifului reglementat aprobat de ANRE, fiind supracompensată de creșterea altor venituri, precum și de diminuarea cheltuielilor cu energia achiziționată, ca urmare a ieftinirii acesteia.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) vrea să înlăture orice responsabilitate pe care ar putea-o avea în ceea ce privește corectitudinea studiilor de prognoză a consumului propriu tehnologic (CPT) efectuate de operatorii rețelelor de transport și distribuție a energiei electrice și pregătește modificarea în acest sens a legislației în vigoare.
Transportul, manipularea și depozitarea țițeiului și produselor petroliere se vor scumpi, Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) aprobând deja majorarea tarifelor practicate de Oil Terminal, operatorul terminalului petrolier de la Marea Neagră din Portul Constanța, și pregătind o măsură similară și în beneficiul Conpet, operatorul sistemului național de transport prin conducte al țițeiului, condensatului, gazolinei și etanului.
Tarifele medii de transport și sistem aprobate de ANRE pentru Transelectrica au scăzut anul trecut, comparativ cu 2016, cu 10%, respectiv 12%. În același timp, cheltuielile cu operarea sistemului energetic național s-au majorat cu aproape 12%, la 257,9 milioane lei, iar cele cu serviciile tehnologice de sistem – cu aproape 18%, la 661,32 milioane lei.
Semnele care vin dinspre Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) cu privire la controlul investițiilor în transportul și distribuția de energie electrică și al modului în care operatorii din domeniu își alocă cheltuielile de capital pot ajuta prezența în România a unei companii precum Siemens, activă pe plan local de peste un secol, a declarat, la Profit Energy.forum, Petru Rușeț, Country Division Lead Energy Management la Siemens România.
Profitul net al Transelectrica, operatorul sistemului energetic național, controlat de statul român prin Ministerul Economiei, a scăzut cu 20,6%, de la 360 milioane lei în 2015 la 286 milioane lei în 2016, principala cauză fiind reducerea de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a tarifelor medii de transport practicate de companie.
Consumul de energie al României a crescut cu 4,2% în primele 9 luni din 2015, la 41 TWh, iar producția s-a majorat cu 3%, la 45,7 TWh.